Monografie

Unul dintre satele vechi din zonă, întemeiat către marginea de vest a domeniului, întărit cu uric în perioada 2 iulie 1398 - 28 noiembrie 1399 de Iuga voievod, domn al Ţării Moldovei lui pan Braia, pentru dreaptă şi credincioasă slujbă[1].

Braia, care primea uricul lui Iuga voievod, este întemeietorul familiei Braevici, cu numeroşi descendenţi, dintre care Boris a fost martor în sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun.

Este posibil ca satul să fi fost întemeiat prin colonizarea aici a unor români din Transilvania, cărora cei din jur le-au zis „ungureni” (veniţi din zona dominate de unguri), dar nu este exclus ca numele satului să fie derivat de la antroponimul Ungureanu(l), primul cneaz sau jude al satului. Documentele tac.

Iniţial, satul a avut caracter boieresc, dar în perioada 1579-1598, urmaşii Braevicilor, deveniţi răzeşi locali, au pierdut prin vânzări aproape toate părţile lor din moşia Ungureni[2].

La 30 martie 1579, Văscan diacul cumpără de la Vasca, fiica Turcului sluger, jumătatea de sat Ungureni, partea de sus, drept 650 zloţi tătărăşti, până într-o râpă ce este în mijlocul satului Ungureni de pe Jijia[3]. „Turcu avusese acea jumătate de sat cumpărătură de la nepoţii lui Boris Braevici”[4].

Cu acelaşi conţinut este şi documentul din 15 aprilie 1579[5].

Drăcsăneasa şi surorile ei, urmaşe ale Braevicilor, în baza dreptului de protimisis, au cerut să răscumpere de la Văscan jumătate de sat din Ungureni. La 12 mai 1585, Petru voievod, domnul Moldovei, judecă pricina şi face dreptate lui Văscan[6].

Văscan diacul îşi măreşte moşia de la Ungureni; la 25 aprilie 1587 i se reîntăreşte de către Petru voievod „…partea Nastei, fata Marii, nepoata Olincioaei, din jumătate de sat din Ungureni, a patra parte, cea a cumpărat de la ea drept 350 zloţi tătărăşti, din dres de danie ce a avut moşul lor Boris de la bătrânul Alexandru vv…”[7], iar la 15 decembrie 1590 Petru voievod întăreşte lui Văscan diacul cumpărătura de la „… Onciul, ficiorul Măricăi, nepot Ştefii Bocian, strănepot Stanii şi Velis (Boris) Braivici,… din sat din Ungureni, din giumatatea satului, din patru părţi, a patra parte… drept 25 taleri bani…”[8].

Aceluiaşi Vascan îi întăreşte Ieremia Movilă voievod cumpărăturile de la Ungureni la data de 8 aprilie 1598, când Vascan cumpărase părţi din moşia Ungureni de la şase dintre descendenţii Braevicilor[9].

Satul avea şi caracter răzeşesc din secolul al XVII-lea, chiar dacă cea mai mare parte a moşiei era în stăpânirea unui mic boier, căci la 15 mai 1604 urmaşi ai familiei Braevici stăpâneau cel puţin a patra parte din jumătatea satului Ungureni[10]. Alte rudenii din aceeaşi familie „… au arătat un uric de la Alexandru voievod bătrânul…” şi „… fiindcă s-au înmulţit neamurile…” cer lui Vasile Lupu voievod a li se întări stăpânirea peste a patra parte din a patra parte din satul Ungureni (partea de jos), la 13 iulie 1644[11]. Familia Braevici nu se va stinge la Ungureni, va stăpâni mici porţiuni din moşie în 1741, 1744, etc. prin familiile Roman, Roschip etc.

Moşia Ungureni a fost împărţită de timpuriu în două părţi: partea de sus - partea de vest şi partea de jos - partea de est.

Cea mai mare parte a moşiei Ungureni, din partea de est, este stăpânită în secolul al XVIII-lea de familia Isăcescu, de loc din Dumeni - partea de nord a moşiei Plopeni, în stânga Jijiei. La 1 martie 1708, Ionaşco Isăcescul, mare medelnicer, primea uric de la Mihai Racoviţă voievod pentru stăpânire pe jumătate din satul Ungureni de la Jijia… cumpărat de la Sandul Ciurar[12]. Partea de vest a moşiei era în stăpânirea familiei Roman. Aceste două familii, prin reprezentanţi ai lor, vor căputa să acapareze întreaga moşie. Familia Isăcescu, înrudită cu familia Cuciureanu, s-a înrudit şi cu familia Roman (prin căsătorii), dar disputele pentru stăpânirea moşiei nu ţin seama de rudenie.

La 2 septembrie 1824, răzeşii de la Ungureni ies din indiviziune, fiind menţionate şase hlize[13] (şase familii de răzeşi). Dispar familiile răzeşeşti Roman şi Bontăş, dar se extinde moşia familiei Isăcescu. Marginea de vest a moşiei Ungureni, 280 fălci (cca. 400 ha) (Ungureni) Hliza Ciulei, în stăpânirea familiei Ciulei; spre est, fosta răzeşie Bontăş a trecut în stăpânirea familiei Jian, devenind (Ungureni) Hliza Jian. A treia parte din jumătatea de sus a moşiei Ungureni (cca. 400 ha), fostă a familiei Roman, cu numele (Ungureni) Hliza Roman, a trecut în stăpânirea familiei Gh. Apostol.

Jumătatea de jos (de est) a moşiei Ungureni era împărţită tot în trei părţi. Marginea de vest a acestei jumătăţi de moşie trece în stăpânirea lui Iordache Isăcescu, care cumpărase şi circa 145 ha din Ungurenii Roman, şi se numea Ungurenii Isăcescului. Două treimi din marginea de est a moşiei, în vecinătatea de vest a moşiei Epureni, numită Sapiveni, a trecut în 1838 de la Gh. Cuciureanu la Ioniţă Jian, apoi la Nicu Vasiliu, în 1863 la Anastasia Ciurea, de la care trece la Matei Gane, care o vinde în 1877 lui Iordache Isăcescu, cu 8.000 galbeni (cca. 552 ha)[14].

Se pare că pe această parte a moşiei Ungureni, când era în stăpânirea lui Nicu Vasiliu, s-a organizat cel mai mare cătun, numit mai întâi Ungurenii Vasiliului, apoi Sapiveni, Sapoveni, de la numele unui vechil apoi arendaş Sapiva, şi aici s-a înfiinţat şcoala comunală Ungureni în 1866.

În 1898, urmaşii lui Iordache Isăcescu stăpâneau:

- Vasile Isăcescu 720 fălci (cca. 1.296 ha), marginea de est a moşiei Ungureni, Sapiveni şi fosta hliză a Romanilor;

- Gh. Isăcescu, vechea hliză Isăcescu şi în 1900 cumpără Ungurenii Ciulei (280 fălci - cca 400 ha).

- Hliza Jian a trecut în proprietatea statului, care a clădit aici spitalul ce a purtat numele Jian. După mamă şi după familia Roman, Ion Ciulei scoboară din familia Braevici[15].

În anul 1912 pe moşia Ungureni sunt menţionate satele: Ungureni-Isăcescu, Ungureni-Ciulei, Ungureni-Jianu şi Sapoveni, având în ordine 80, 29, 35 şi 85 case locuite[16] iar în 1930 satele Sapoveni, Ungureni şi Ciulieni[17]. Din aceste date rezultă că aici erau, la date diferite, cătune distincte, care au luat nume de la cel al stăpânului, vechilului sau arendaşului moşiei sau a unei părţi din aceasta.

Satul Ungureni a avut cu siguranţă biserică din perioada primelor documente medievale; aici sunt menţionaţi popa Gliga, fiul lui Braevici la 1598, popa Ion Bontăş, descendent din Boris Braevici, la 1604, preotul Miftodi din Ungureni, la 3 februarie 1824, când biserica era în preajma locului unde se află şi în prezent.

Cel mai vechi locaş de biserică cunoscut a fost construit către 1760 de Proca, din bârne de lemn. În această biserică au slujit preoţii: Gh. Ceapuc, Miftodi, Gh. Sachelarie, Gh. Şoican, Ioan Pădureţ, Constantin Netedu, Ioan Dimitriu. În anul 1887, această biserică a fost demolată şi transferată la Avrămeni, unde fraţii Iordache şi Alexandru Isăcescu stăpâneau o parte din moşie. Biserica aceasta a fost refăcută la Avrămeni[18], unde a rămas până în 1945, când a fost transferată în satul Tudor Vladimirescu şi în care se slujeşte şi în prezent. Înainte de a se demola biserica din lemn, la Ungureni a început construcţia locaşului de biserică cu ziduri din cărămidă, pe temelie de piatră, cu cheltuiala fraţilor Iordache şi Alexandru Isăcescu, din anul 1885. această biserică, cu hramul Sf. Voievozi Mihail şi Gavril, s-a sfinţit în 1895 la 28 mai, preot fiind Dimitrie Misiu din 1892[19], pr. Lazăr Dănilă din 1923, când satele Ungureni, Ciulieni, Sapoveni şi Vicoleni făceau parte din Parohia Epureni, apoi pr. Gh. Vâlcu, din aprilie 1941, pr. Neculai Lazăr, pr. Constantin Ştefan, pr. Toader Hanchievici iar din 1989 pr. Ilie Drochioi.

Nu putem preciza data la care îşi începe activitatea şcoala de la Ungureni. Şcoala comunală Ungureni funcţiona la 18 noiembrie 1866[20], dar se pare că acea şcoală funcţiona în satul Sapoveni. La acea şcoală erau înscrişi în 1867 un număr de 40 elevi[21]. În 1874-75, şcoala trece în subvenţia judeţului[22]. Raportul revizorului şcolar din 10 mai 1893 menţionează şcoala de la Ungureni cu local necorespunzător (Şt. C. Mihăilescu)[23]. Şcoala Ungureni este menţionată în tabelul şcolilor din judeţ în 1889-1890[24]. În 1891, învăţător la Ungureni era Atanasiu Dimitrie[25]. În 1893 şcoala de la Ungureni funcţiona în local impropriu, inundat în toamna anului 1891[26]. În anul 1894 Şcoala Sapoveni devine şcoală de stat[27].

Această şcoală a funcţionat în case ale sătenilor: Gh. Văcăreanu; aici învăţau copii din şapte sate: Epureni, Sapoveni, Ungureni Isăcescu, Jian, Ciulei, Durneşti şi Vicoleni; apoi şcoala s-a mutat în casa lui Ioan Arsenie şi la Dumitru Neculau. Localul propriu s-a construit în 1910-1912 şi s-a dat în folosinţă în 1914, acestui local i s-au adăugat ulterior alte săli de clasă, ajungându-se în prezent la opt săli, în care funcţionează şcoala cu clasele I-VIII din 1951 apoi cu clasele I-VIII din 1964 şi cu clasele I-X din 1969.